O nouă primăvară!
Suntem deja în primul trimestru al anului 2021. Un nou an, un nou început, acum în prag de primăvară, când natura revine la viață, când noi, oamenii, lepădăm straiele iernii ce trecu. Dar, mi se pare, povara a fi mai grea ca altădată, de parcă toate iernile cu restanțe au tăbărât pe noi și ne-au doborât, deși nici nu prea a nins și nici nu ne-am cutremurat de frig. Alta a fost povara și încă mai este. Cea a unei tragedii colective, mondiale, dar și individuale totodată care ne-a afectat pe toți.
Noi suntem datori să sperăm la o stare a lucrurilor mai bună și, poate, într-un an mai bun și mai plin de speranță, o întoarcere la normalitate și la o așezare firească a lucrurilor, departe de spaimele, veștile cutremurătoare, nesiguranța și neliniștea create de acest virus.
Prin anii 1940 ai secolului trecut, în plin conflict mondial iscat de nebunia și lăcomia mai marilor lumii, omenirea trecea prin trăiri și deznădejdi asemănătoare, în care nu se întrezărea niciun viitor. Iată ce spunea atunci și cât de actuale sunt și acum vorbele marelui actor Charles Chaplin:“Gândim prea mult, simțim prea puțin. (…) Avem nevoie de umanitate, de bunătate și blândețe. Fără aceste calități, viața ar fi violentă și totul ar fi pierdut(…) Să ne unim toți, să luptăm pentru o lume nouă. O lume decentă care le va da oamenilor șansa de a munci, care va da tineretului un viitor și celor bătrâni o siguranță!”
Acest îndemn să ne fie călăuză în această primăvară pe care ne-o dorim mai frumoasă și mai liniștită decât cea din 2020 pe care o vrem ștearsă din calendar. Să fim cu speranță, dragi seniori, și nu uitați că omenia și compasiunea sunt vitale, fără ele umanitatea nu poate supraviețui. Să fim cu încredere și optimism.
Dragi senioare și seniori, nici noi nu mai întinerim și nici iernile nu mai sunt cum erau odată, dar, de fiecare dată, venirea primăverii ne bucură sufletul și ne îndeamnă la un nou început. Momentul acesta să-l dedicăm cu mintea și cu sufletul acelor ființe minunate, pogorâte din Maica Sfântă, care ne sunt sau ne-au fost alături, bunici, mame, soții, fiice și prietene. E totuși, primăvară și întărind aceste cuvinte, un mare poet al românilor, Grigore Vieru, spunea că „femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”
De aceea, nu doar acum în prag de primăvară, nu doar când ne aducem aminte și nu numai la zile însemnate, ci tot timpul ar trebui, clipă de clipă să le mulțumim că există în universul nostru, al bărbaților, unde din păcate, de multe ori nu sunt tratate așa cum merită. Respectul față de femeie este o dovadă de civilizație, și ar trebui să ne asumăm acest lucru.
Din suflet și din „OMENIE” pentru iubitele noastre doamne și domnișoare, cu ocazia zilelor de 1 şi 8 martie, Federația Națională „OMENIA” a C.A.R.P-urilor din România oferă în dar un mărtişor special şi o floare ca mărturie a respectului şi dragostei necondiţionate pe care le-o purtăm.
Vă dorim o primăvară minunată!
Ing. Gheorghe CHIOARU, Președintele Federației Naționale “OMENIA“ a C.A.R.P.-urilor din România