About Federatia Nationala Omenia

Autorul nu are detalii introduse, deocamdata.
So far Federatia Nationala Omenia has created 112 blog entries.

Activități din agenda lunii februarie 2017

  • În data de 03.02.2017, Președintele Federației, împreună cu Secretarul General și Secretarul au participat la întâlnirea Parlamentului Seniorilor din regiunea Sud-Muntenia, prilej cu care au fost discutate propunerile care vor fi înaintate membrilor Comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, la întâlnirea din perioada 20-22 februarie 2017;
  • Președintele Federației și Secretarul General vor participa în perioada 20-22 februarie la a doua întâlnire a Parlamentului Seniorilor. În cadrul întâlnirii, membrii Parlamentului din toate regiunile vor lucra la strategia și planul de acțiune al Parlamentului Seniorilor, se vor centraliza propunerile legislative și vor fi înaintate Camerei Deputaților, în aceeași perioada. În prezent, sunt contactați membrii Comisiilor de specialitate în vederea obținerii aprobărilor necesare participării la ședintele comisiilor de specialitate privind munca și protecția socială, sănătate și familie și drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale;
  • Președintele Federației, împreună cu Secretarul General, pregătesc întâlnirea cu ministrul muncii si justiției sociale, doamna Lia Olguța Vasilescu, pe probleme privind legislația care vizează persoanele vârstnice.
  • Secretariatul General centralizează/sintetizează și analizează propunerile primite de la casele de ajutor reciproc ale pensionarilor cu privire la legislația aferentă persoanelor vârstnice și cele din documentarele anuale primite.
  • Secretariatul General pregătește din punct de vedere tehnico-organizatoric ședința Comitetului Director al Federației Naționale „Omenia” din data de 10 martie 2017;
  • Redacția Revistei „Omenia” pregătește primul număr din acest an (nr 33/2017) al Revistei și asteaptă ultimele materiale de […]
2017-02-10T15:59:15+02:0010/02/2017|

PIOS OMAGIU – Președintelui C.A.R.P. ”Solidaritatea” Vaslui PASCU TRAIAN

Cu adâncă durere în suflet  anunțăm trecerea în neființă celui care a fost președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ”Solidaritatea” Vaslui, domnul Pascu Traian, decanul de vârstă al Federației,  un mare prieten și colaborator. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la Biserica Adormirii Maicii Domnului din centrul Municipiului Vaslui, miercuri, 23 noiembrie, ora 12:00.

Federația Națională “OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România este alături de familia îndurerată și transmite sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l ierte!

2016-11-22T13:51:10+02:0022/11/2016|

Pios Omagiu

La data de 15 septembrie 2016, dupa o lunga si grea suferinta de peste doi ani, s-a stins din viata ALEXANDRU PREOTEASA, iubitul presedinte al C.A.R.P. ALEXANDRIA, care timp de 20 de ani i-a condus destinele, pana in anul 2013.

Ii vom pastra o vie amintire. Dumnezeu sa-l odihneasca!

 

Presedintele Federatiei Nationale OMENIA a CARP-urilor din Romania

Ing. Gheorghe Chioaru

2016-09-15T23:08:29+03:0015/09/2016|
Go to Top