About Federatia Nationala Omenia

Autorul nu are detalii introduse, deocamdata.
So far Federatia Nationala Omenia has created 111 blog entries.

1 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
La mulți ani, seniori!

După o vară teribil de călduroasă, parcă niciodată nu ne-a fost dat să trăim ceva asemănător ca amploare și ca perioadă, ne așteaptă o toamnă, dacă nu la fel de caniculară, cel puțin „fierbinte” în evenimente care ne privesc pe noi, pe seniori, inclusiv în ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii, prin apariția noii legi, care a întrat în vigoare la 1 septembrie și care se dorește o reparare a inechităților care dăinuiesc în legislația românească de peste 34 de ani. Dacă aceasta va răspunde așteptărilor, vom vedea în lunile și anii ce vor veni.

Până atunci însă, astăzi, vom sărbători Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, pe 1 octombrie, și vă rog să primiți, dragi seniori din partea mea și a Comitetului Director al Federației Naționale „OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, cele mai calde urări și gânduri bune. Este o zi deosebită pentru seniori, o dovadă sinceră de respect şi preţuire pe care țările lumii o arată persoanelor vârstnice. Aceeași prețuire o datorăm și noi celor peste un milion de membri care fac parte din federația noastră.

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii […]

2024-09-30T19:34:37+03:0030/09/2024|

Drum lin în eternitate, DOMNULE PREȘEDINTE GHEORGHE CHIOARU 1939-2024

Ne-am fi dorit ca acest trist moment să nu fim nevoiți să-l anunțăm sau s-o facem cât mai târziu în timp, dar așa cum spunea cel care acum nu mai este printre noi: „moartea face parte din viață” iată că el s-a întâmplat. În această dimineață de primăvară timpurie ne-a părăsit fulgerător domnul președinte Gheorghe Chioaru, iar durerea și suferința care ne încearcă acum pe noi și pe membrii familiei nu poate fi zugrăvită în cuvinte.

Domnia sa a fost președinte al Asociației C.A.R.P. “OMENIA” București peste 23 de ani, din 1999 și până în 2022 și al Federației Naționale “OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, cea mai mare federație națională de pensionari și persoane vârstnice, vreme de 15 ani, din 2007 și până în toamna lui 2022. Din aceste poziții a reprezentat cei peste 1.400.000 de seniori afiliați, ca membru în C.N.P.V., în Consiliul Economic și Social, precum și pe plan european ca membru în Consiliul de Administrație al AGE Platform Europe, organizație cu sediul la Bruxelles. Ca manager al celor două organizații de pensionari a contribuit decisiv la modernizarea lor, prin accesarea de fonduri europene, respectiv fonduri norvegiene, proiectele derulate fiind unice prin amploarea lor și categoria de vârstă căreia li s-au adresat. Prin întreaga activitate desfășurată atât în cariera militară, cât și în viața civilă ca președinte al asociației și federației, domnul Gheorghe Chioaru a ridicat prestigiul seniorilor în societate fiind permanent […]

2024-02-13T11:56:44+02:0012/02/2024|
Go to Top