După o vară teribil de călduroasă, parcă niciodată nu ne-a fost dat să trăim ceva asemănător ca amploare și ca perioadă, ne așteaptă o toamnă, dacă nu la fel de caniculară, cel puțin „fierbinte” în evenimente care ne privesc pe noi, pe seniori, inclusiv în ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii, prin apariția noii legi, care a întrat în vigoare la 1 septembrie și care se dorește o reparare a inechităților care dăinuiesc în legislația românească de peste 34 de ani. Dacă aceasta va răspunde așteptărilor, vom vedea în lunile și anii ce vor veni.

Până atunci însă, astăzi, vom sărbători Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, pe 1 octombrie, și vă rog să primiți, dragi seniori din partea mea și a Comitetului Director al Federației Naționale „OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, cele mai calde urări și gânduri bune. Este o zi deosebită pentru seniori, o dovadă sinceră de respect şi preţuire pe care țările lumii o arată persoanelor vârstnice. Aceeași prețuire o datorăm și noi celor peste un milion de membri care fac parte din federația noastră.

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

Din păcate, aceste principii fundamentale sunt deseori încălcate, nu numai în țările din lumea a treia, ci și în cele cu mari pretenții democratice, culturale și sociale. În societatea noastră actuală, modernă și sălbatică, unde primează instinctul de supraviețuire și selecția naturală, discriminarea legată de vârstă a căpătat proporții grave. Bătrânețea nu mai este respectată, liniștită și fără griji. Nu mai reprezintă un privilegiu să fii vârstnic, ci uneori o fatalitate. Cam aici s-a ajuns, din păcate.

1 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii noştri şi cei din întreaga lume, ci pentru noi toţi, cei care trebuie să le arătăm respectul şi preţuirea pentru eforturile şi realizările lor.

Problemele cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în ceea ce priveşte riscul sărăciei şi excluziunii sociale sunt tratate de cele mai multe ori superficial, la nivel de teorie, pe sistemul – lasă-i că oricum sunt bătrâni! Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple, pentru că fără seniori nu mai avem trecut, iar prezentul și viitorul se clădesc pe un soclu trainic, un soclu pe care ei, bunicii și părinții noștri, îl reprezintă. Să ne aminintim de seniori nu doar o dată pe an, la ceas de sărbătoare ci, în fiecare zi, oră și clipă a vieții lor și să le mulțumim.

1 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice reprezintă, fără îndoială, un moment de bucurie și de sărbătoare. Totodată, acest moment ar trebui să fie și unul al reflecției asupra condiției vârstnicului, atât la nivel național, cât și european internațional. Ce progrese s-au făcut în domeniul drepturilor persoanelor vârstnice, cum s-au îmbunătățit condițiile de viață ale acestora, cum au fost implicați în viața comunității din care fac parte, în aceste condiții extrem de agitate, nervoase și războinice, iată o întrebare pusă acum la început de toamnă 2024.

Ca membru activ al Platformei Age Europe, Federația Națională „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România este permanent implicată în problematica persoanelor de vârsta a treia. Lumea nouă, cea în care trăim acum, este într-o continuă schimbare demografică, socială și economică, iar ce a fost ieri, nu mai este azi, iar ce va fi mâine, va fi cu totul altceva, altfel. În acest sens, trebuie să ne adaptăm și noi, seniorii, autoritățile și factorii de decizie.

Semnalul a fost lansat într-o scrisoare deschisă pe care Dr. Heidrun Mollenkopf, președintele AGE și Maciej Kucharczyk, secretarul general al Age Europe Platform, organizație care reunește toate organizațiile de seniori din Europa, au adresat-o conducerii Uniunii Europene. Citez din această scrisoare un pasaj relevant: „Uniunea Europeană are nevoie de o nouă viziune asupra îmbătrânirii, una care să nu considere bătrânețea o povară ci, în schimb, să sărbătorească longevitatea și să faciliteze contribuția persoanelor în vârstă la societate. Acest lucru este esențial pentru a ne asigura că noi toți, indiferent de vârstă, ne bucurăm de drepturi egale ca cetățeni ai UE.”

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice o sărbătorim în fiecare an, însă grija față de seniori și problemele cu care aceștia se confruntă, dar și alte probleme sociale au reprezentat și reprezintă numitorul comun al C.A.R.P.-urilor care sunt afiliate Federației Naționale “OMENIA”.
Am fost, suntem și vom fi alături de dumneavoastră, dragi seniori! Asta înseamnă să sărbătorim și să trăim această zi dedicată nouă, seniorilor, cea de 1 Octombrie!

Președintele Federației Naționale „OMENIA” a C.A.R.P.-urilor din România
Ec. Giorgică Bădărău